De ce nu avem succes

„Într-o după-amiază, a văzut un bărbat în susul străzii plângându-se că nu găsea un loc potrivit ca să bea ceva după urcuşul acela. Cum băiatul cunoştea limbajul semnelor, îl chemă pe bătrân ca să-i vorbească.

― Hai să vindem ceai oamenilor care suie străduţa, îi spuse el.

―Mulţi oameni vând ceai pe-aici, a răspuns Negustorul.

― Dar noi putem vinde ceai în pahare de cristal. Aşa oamenilor o să le placă ceaiul, dar vor cumpăra şi paharele. Pentru că ce-i place omului cel mai mult este frumuseţea. 

În scurt timp se răspândi vestea şi o mulţime de oameni suia dealul până sus ca să cunoască prăvălia care făcea ceva nou într-o negustorie aşa de veche. S-au mai deschis prăvălii de ceai în cupe de cristal, dar nu erau în vârful dealului, aşa că erau tot timpul pustii.

Curând, Negustorul a trebuit să mai angajeze doi oameni. Începu să importe, pe lângă cristaluri, cantităţi enorme de ceai care erau zilnic consumate de bărbaţii şi femeile însetate de lucruri noi.”

Povestea de mai sus e desprinsa din Alchimistul de Paulo Coelho. Practic, este vorba despre o afacere veche, care nu mai are succes si care este readusa la viata din cauza unei idei inovatoare.

Istorioara ar trebui sa fie citita si inteleasa de orice manager care pe criza asta isi vede afacerea in pioneze.

Deci, ce lectii desprindem din ea?

1. Trebuie sa inovezi. Pana la urma e vorba si de ceea ce a facut Steve Jobs cu Iphone-ul si cu Ipad-ul. Nu a adus un lucru care este neaparat util, insa a adus un lucru care nu exista pana atunci. Oamenii puteau sa traiasca si fara iPhone sau iPad, insa inovarea atrage inclusiv pe vremuri de criza. Daca vii mereu cu aceleasi lucruri, oamenii, clientii se plictisesc de tine.

In plus, trebuie sa aduci ceva nou in plus fata de concurenta. Trebuie sa ne uitam la concurenta intotdeauna cu ochi critici, sa vedem ce are ea si apoi sa facem altceva, nu sa copiem ce are ea si nu avem noi.

2. Produse/ servicii atractive.  Chiar daca e criza, oamenii nu rezista daca se simt atrasi de ceva. In povestea lui Coelho vedem cum nu au cedat ispitei de a bea ceai din pahare de cristal, iar pentru asta chiar depuneau un efort: urcau dealul pe caldura.

Asadar, oamenii sunt dispusi sa faca eforturi, chiar daca e criza. Important este sa le faci un produs sau serviciu in fata caruia sa nu poata rezista.

In vremuri de criza, managerii pun insuccesul firmei pe seama crizei, dar ei livreaza aceleasi produse clientilor, fara sa vina cu nimic, cu vreo idee noua, cu ceva care sa-i arate clientului ca el e diferit de ceilalti.

Daca nu ar fi inventat iPad-ul si iPhone-ul, Steve Jobs s-ar fi luptat cu criza, ar fi stat in biroul lui si s-ar fi lamentat ca e criza si oamenii nu au bani sa cumpere Mac-uri.

Daca nu s-ar fi gandit sa vanda ceai, sticlaria negustorului lui Coelho ar fi dat faliment pentru ca vindea aceleasi pahare pe care oamenii le stiau de atatia ani.

Un produs trebuie sa se reinventeze permanent. Daca nu reinventam mereu, nu avem succes.

Daca stam cu capul la cutie doar pentru ca e criza, atunci nu exista nicio sansa sa iesim din ea.

Dacia e a noastra sau a francezilor?

Se da un articol (nu c-ar fi singurul) despre succesul Daciei Duster pe afara: 94 de comentarii pana la redactarea acestui blog – comentarii pro si contra Daciei. Ba ca e buna, ba ca e proasta, ba ca e de succes dar nu e succesul nostru ci al francezilor si tot asa…

Pe marginea acestui subiect am asistat ieri la o discutie intre doi amici, unul specialist in branding si unul in vanzari, care dezbateau exact intrebarea din titlu: unul spunea ca tot meritul il au francezii pentru ca fara ei Dacia ar fi dat faliment demult. Celalalt spunea ca francezii nu ar fi facut nimic daca nu ar fi avut niste conditii prielnice in toata treaba asta.

Dilema asta cu cine este responsabil pentru succesul Daciei, noi sau francezii, mi se pare similara cu celebra „dilema” Cum se zice corect: Iran sau Irak?

Dar pentru ca imi plac la nebunie dezbaterile, haideti sa vedem care ar fi argumentele pentru care succesul Dacia ne apartine si care sunt cele care sprijina ideea ca Dacia e a francezilor.

Pentru cei care mai cred în socialism

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar, odata a picat o grupa intreaga.

Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA !

Profesorul le-a spus, „OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota A”.

 Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit un B.

Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o „pomana”, asa incat si ei au studiat mai putin.

Media celui de-al doilea test a fost D! Nimeni nu mai era fericit.

Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost F (picat).

Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.

Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.

Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:

„Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.

Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.”

Sancţiuni dure pentru deputaţii care absentează

Nu, nu la noi! La ruși…

„Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, va modifica regulamentul intern în sensul interzicerii absenţelor deputaţilor”, scrie Mediafax.

Asta după ce l-au cam supărat pe tatucul Medvedev, care îi vrea corecți și cinstiți.

Ce s-a întâmplat?

„O nouă lege pentru combaterea consumului de alcool a fost adoptată cu 449 de voturi pentru, deşi în sală erau prezenţi doar 88 de parlamentar”.

Așa le trebuie…:)

Oare la noi cum ar fi o lege dintr-asta?

Suntem singuri

Dupa ce a iesit aseara de la discutiile cu presedintele, Varujan Pambuccian a zis o chestie pe cat de dureroasa pe atat de adevarata.

Romania se confrunta cu o situatie grea, insa este important de vazut faptul ca de data asta suntem singuri si trebuie sa ne descurcam. Europa cea mare si puternica si unita si stralucitoare are si ea probleme destul de nasoale, iar criza ne-a aratat ca fiecare e pentru el. Germania e pentru ea, Franta e pentru ea, Marea Britanie e pentru ea.

Si noi va trebui sa ne descurcam singuri. Asta inseamna ca e bine sa ne invatam sa nu mai intindem mana la nesfarsit.

Cum ajunge un jurnalist în topul celor puternici

Christine Amanpour este unul dintre cei mai cunoscuti jurnaliști din lume. A lucrat pentru CNN timp de 27 de ani, iar vineri a fost ultima ei zi de munca acolo pentru ca a decis, greu de spus de ce, sa se mute la ABC.

Uitandu-ma un pic pe niste informatii referitoare la ea, descopar faptul ca a fost inclusa de catre revista americana Forbes in Topul celor mai puternice 100 de femei din lume, in conditiile in care Amanpour si-a consumat o mare perioada de timp din acesti 27 de ani in calitate de corespondent international pentru CNN.

Unul dintre criteriile importante pe care trebuie sa le indeplinesti ca sa intri in topul oamenilor puternici este influenta pe care o exerciti pe un esantion cat mai mare de oameni. Ma intreb: ce influenta ar fi putut avea un corespondent international asupra oamenilor, astfel incat sa fie inclus intr-un top de genul asta?

Intre noi fie vorba, un jurnalist este puternic prin informatiile pe care le are si le publica, sau, si mai important, informatiile pe care le are dar nu le publica.

Sa citim pe wiki:

” In her 18 years as an international correspondent, Amanpour has reported on major crises from the world’s many hotspots, including Iraq, Afghanistan, the Palestinian territories, Iran, Israel, Pakistan, Somalia, Rwanda, the Balkans and the United States during Hurricane Katrina”.

Ca si corespondent de razboi al unei televiziuni, nu prea poti sa furnizezi pe post decat informatie bruta: S-a intamplat cutare lucru, la ora cutare, in locul cutare. Nu e nimic care sa te implice pe tine, atfel incat sa poti sa influentezi ceva.Nu faci analize, nu faci comentarii foarte personale. Esti mai mult jurnalist de stiri.

Exista totusi un motiv pentru care cei de la Forbes au ales-o sa fie in top 100 cele mai puternice femei din lume si, nu stiu de ce, am sentimentul ca acest motiv este reprezentat tocmai de informatiile pe care ea le-a aflat de-a lungul timpului si pe care nu le-a publicat.

Forbes nu e prost.

Cine decide soarta Greciei

Mai tineti minte cand a fost scandal anul trecut cu agentiile de rating care au fost date in judecata pentru ca au facut evaluari gresite? Aveti link, aici.

Povestea de atunci era ca agentiile astea de rating financiar dadusera niste note perfecte unor instrumente care ulterior au inregistrat pierderi. Si a iesit proces mare la tribunal.

Nu stiu de ce am senzatia ca toate ratingurile pe care agentiile le dau acum reprezinta razbunarea in urma scandalurilor de atunci. Un fel de: „lasa ca vedeti voi ca suntem in stare sa dam si altfel de ratinguri”.

 De ceva timp incoace urmaresc cum soarta Greciei este decisa din ce in ce mai mult de miscarile agentiilor de rating. Ideea e ca in momentul in care o agentie acorda un rating mai slab Greciei, situatia devine si mai grea. Astfel ca ratingurile astea mai mult complica decat clarifica, mai mult impiedica decat ajuta.

E ca si cum profesoarei de matematica i s-a dus firul la ciorap si vine nervoasa la ora din cauza asta si imparte note de 2 si de 3 la toata clasa.  Este o atitudine total ne-constructiva.

Revenind la Grecia si Portugalia, cine poate intelege motivul pentru care S&P  a stabilit calificativul statului elen în categoria „junk” din moment situatia parea sa se rezolve intr-un fel, in sensul ca FMI, UE si guvernul de la Atena ajunsesera la o concluzie privind ajutorul financiar?

Ce faci după ce ai ajuns în vârful carierei?

Cariera este ca un munte, iar cei care urcă pe acest munte își doresc ca la un moment dat să ajungă în vârf. Mulți, poate prea mulți, nu conștientizează faptul că după ascensiune urmează decadența. După ce ai ajuns în vârf, singura direcție în care o mai poți lua este în jos.

Discutam acum ceva vreme cu cineva care a ajuns undeva într-un vârf de carieră, după ani buni în care a tot urcat. La un moment, compania în care lucra nu a mai rezistat crizei, așa că falimentul a măturat tot.

În ciuda faptului că omul este bun în ceea ce face, se află în dramatica situație în care nimeni nu-l angajează pentru că este overqualified. Pe o poziție similară nu-l anagajează nimeni pentru că 1. e criză și 2. la vârf „aerul este mai rarefiat”, dacă pot să mă exprim așa, în sensul că nu găsești pe toate drumurile companii care să angajeze manageri.

Singura posibilitate este să se angajeze pe o poziție inferioară, pentru că nu are de ales. Mai nasol e că nici pe această poziție inferioară nu-l ia nimeni pentru că:

– firma știe că e relativ scump
– firma știe că el vine de pe o poziție mai mare pe una mai mică și atunci se gândește că va sta doar până își găsește altceva, pe măsura nivelului
– firma știe că atunci când iei un fost șef pe un post de „non-șef” sau chiar șef mai mic, e greu să te împaci cu ideea că nu mai ești tu The Lion King și este posibil să fie greu de lucrat cu tine.

Atunci firma preferă să ia pe postul respectiv pe unul care nu va avea niciunul din dezavantajele de mai sus.

Așadar, cealaltă față a ascensiunii în carieră este de multe ori dramatică, în special când mai avem și criza la mijloc, pentru că, pur și simplu, nu mai ai unde să te duci decât în jos.

Gesturi care demonstrează că diplomația e falsă

Diplomatia este falsa, si asta o stie oricine.In momentul in care se intalnesc, liderii de stat sau oficialii urmeaza niste protocoale stabilite de dinainte si nu prea reusesc sa iasa din ele.

Discursurile sunt pregatite de dinainte, astfel incat sa nu apara gafe,totul sa fie bine exprimat astfel incat sa nu apara greseli de interpretare. Pe de alta parte, aceste discursuri sunt facute de cele mai multe ori in asa fel incat sa nu spuna nimic concret, tocmai pentru ca ceea ce conteaza nu se spune in fata microfonului, asa cum marile hotarari nu se iau in fata intregii lumi.

Exista cateodata unele gesturi care ies din tiparele actului diplomatic. Aceste gesturi sunt de fapt expresia adevaratelor raporturi. Sunt niste detalii care, pe cat sunt de mici, pe atat sunt  de clare si de expresive.

Cum ar fi cel de aici.

Silvio Berlusconi ii saruta mana „lu nasu’ mare”, Muammar al-Gaddafi. In cazul in care filmul nu e trucat, scena spune multe.

Bănci la care nu se dă chitanță

Ghișeul unei bănci din București. Una din băncile mari din România, al căror nume este format din trei litere.

Am fost cu un prieten să-și schimbe niște bani, din lei în euro. A dat leii, a primit echivalentul în euro și aștepta să i se dea chitanța pe care băncile mari te pun să o semnezi atunci când are loc o tranzacție de genul ăsta.

Atunci, văzându-l că așteaptă, tanti de la ghișeu l-a întrebat mirată: Vreți chitanță?

Am crezut că e o glumă. Nu mi-a venit să cred. În momentul ăla am avut o revelație: nici măcar nu o tipărise.

Prietenul meu a rămas surprins, dar i s-a făcut silă, moment în care a zis un „NU!”  scurt și a plecat.

Eu în locul lui o ceream, pentru că am senzația că abia în momentul ăla s-ar fi apucat să o tipărească.

Au devenit chitanțele facultative și eu nu știu sau băncile au devenit valutiști?